uitați-vă la mine și spuneți ceva
și nu mai lăsați timpul să înghită aerul din jur
oprindu-mi răsuflarea și lăsându-mă
ca o statuie cu ochii de piatră într-un vid albăstrui

dacă mă urâți, urâți-mă cu bun simț așa cum ați învățat
de la terapeuții năstrușnici cu studii în vest
dar nu mai tolerați izul sobrei prefaceri
că tot ce-mi trece prin gând vă aparține și vouă

dacă mă iubiți, nu spuneți nimănui
nici măcar mie
pentru ca gestul să nu o ia înaintea
bunei intenții și să se creadă
piatra din vârful unghiului

renunțăm, așteptăm, ne conformăm
într-un mod condiționat de propria formă