Mai lasă-mă să-ți susur un izvor sub pleoape,
citește-mă din gânduri așa cum tu o știi
și lasă în stomac toți fluturii să-ți scape,
iar tot ce nu-i iubire să plece în pustii.

Un crâmpei de raze în ochii tăi primește,
el este trupul fecioarei trecut peste prag,
lumina ce absoarbe umbra și-o uimește
cu-atâta învelire în dragoste și-n drag.

Mai pune-mă să-ți spânzur cireșe la urechi,
în vise să înghesui dorurile pline
ca plopii să rămână de-acum pe veci perechi
și farmecul trecut rodească-n cel ce vine.

Lasă-mi adierea acelui vânt de vară,
să mă cuprindă-n voalul dorinței circumspect,
iubirea-n arșiță se apropie de seară
și frunza prinde-n ramuri tomnaticul aspect,
iar timpul vieții se macină într-o moară.