ÃŽmi zidesc versul sihastru
Și îl las pradă tăcerii,
Căci sânt fiul Remușcării,
Ce își scrie dorul țării
Undeva pe-un vârf de astru.

Înfășată-n coli de-asfalt
Îmi tot ține calea Ana,
Să-i duc crucea ei și pana,
Noaptea, de m-ajunge iarna
Din tărâmul celălalt.

De-i bat clopotele, cuie,
Dulcea mea călăuzită,
De-amintirea obosită,
O să-mi doarmă gemuită,
În odaia mea căpruie.

Și aici am să-i recit,
Toata teama minții mele,
Când se prăbușea din stele,
Pe aprinsele candele,
Îngerul îndrăgostit,

Să-ntânlească Doina scrisă ,
Învelită pe picioare,
Cu o dulce-nfiorare,
Caldă și chinuitoare,
De pe gura mea desprinsă.

Am să joc cu Dumnezeu,
Sub măslin, ruleta rusă,
Dacă pierd Îți bat la ușă,
Botezându-ne-n cenușă,
Eurudice si Orfeu.

Unde lupii-mi plâng de foame,
Să te legene pădurea,
Când tai ramuri cu securea,
Sobei de-i aprind menirea,
Pâinea-ți rumenește-n palme.

O să-ți cânt etern pe urme
Când mi te trezești, iubire,
Èši-adun crucii din cimitire,
Să-nalț-altă mânăstire,
Doar să uiți ziditul nume