în salonul septic nr 3 sânii tăi aduc turlele bisericii mai aproape linia lor perfectă mă face să cred că d-zeu e chirurg și operează cu mâinile goale fără anestezie și fără bisturiu în patul de la fereastră prietenul meu poetul costel așteaptă ședința chimio se ține tare nu varsă o lacrimă și nu dă bacșiș la doctori dect cărțile lui subțiri ca lama cu care își tăie venele de 3x pe zi cu el împart zacusca de la mama și amintirile pioase cu tine primesc în schimb poezii atât de luminoase că par profeții uite aici scrie că tu plictisită de atâta așteptare ca de istoria literaturii lui manolescu ai decis să îl ceri în căsătorie pe primul bărbat care îți va ieși în cale între stația de metrou și spital stai liniștit spune poetul costel și imediat adaugă un vers în care eu mă plimb prin intersecție cu flori în mână și cu un cal alb o imagine atât de reală că zău îmi pare că te aștept chiar acum în pijama pe trotuar țin de căpăstru un cal alb iar când trecătorii mă întreabă al cui e dom’le așa frumusețe de cal eu le răspund cu mândrie al unui prieten imaginar