Gandirea, ca un fulg plutește
Și se scurge-n raza dulce
A divinei realități,
Fiindu-i,deci,cu neputință
Să-nțeleag-a sa știință.

Viitorul, deși tainic el domnește
Și subjugă-a minții vină,
Ce se-ncrede doar în vânt,
Din străvechi el se arată
Contra realului cuvânt.

Iubirea, sacru viu ea stăpânește
Și-ntărește a minții ființă,
Ce răzbate-n vântul crunt,
De la-nceput ea se vădește
Forța "de a fi ce sunt".

El, cel ce ere a schimbat
Și prefăcând în umilirii coroana,
Dând inimilor asigurarea,
Ce-și trăiau doar resemnarea:
"Curaj, eu am învins lumea!"