I.

De când nu i-a mai rămas
decât un singur cap –
după ce Făt-Frumos i le-a retezat pe celelalte –
Balaurul nu mai scuipă foc ;
priveşte cu blândeţe în jur
pentru că-i este milă de sine.
Nici Făt-Frumos nu mai este
chiar atât de intransigent
de când nu mai poate mânui paloşul
din cauza poliartritei.
Parcă nici unul dintre ei
nu şi-ar mai da viaţa
atât de uşor pentru o Cauză.
Cu vârsta, au început să-şi dorească
liniştea …
Au rămas foarte singuri
de când copiii navighează pe internet ;
de aceea, au nevoie unul de celălalt,
îşi fac mari concesii reciproce
şi, uneori, pot fi văzuţi împreună, în parc,
jucând table, printre pensionari.


II.

L-am întâlnit în talcioc,
pe Don Quijote.
Se căsătorise cu Dulcineea
dar, de când intrase şi ea în şomaj,
nu mai aveau cu ce să-şi achite întreţinerea.
Încercase să demareze o mică afacere
împreună cu Sancho,
care fugise însă cu banii…
Vânduse din casă
toate romanele cavalereşti
şi acum, negocia cu ţiganii
care vroiau să-i cumpere,
ca fiare vechi,
armura şi lancea.


III.

Hamlet s-a maturizat brusc
după ce familia regală l-a internat la psihiatrie
ca să-l absolve de răspunderea penală
pentru crimele comise.
În urma scandalului,
începuse să circule zvonul
că e ceva putred în Danemarca…
După externare,
tânărul furios a devenit foarte docil
şi sociabil.
De când nu mai hamletizează,
nu mai suferă.
La început, doctorii i-au recomandat
să nu-şi mai pună întrebarea buclucaşă
a fi sau a nu fi,
apoi familia l-a convins
că este mult mai confortabil şi mai pragmatic
să opteze pentru a nu fi.
L-au lăsat să-şi păstreze titlul de prinţ
şi l-au desemnat să răspundă
de rolul şi implicarea casei regale
în promovarea democraţiei.
În acest scop, conduce mai multe fundaţii
non-profit (foarte profitabile)
care militează pentru respectarea
cu sfinţenie
a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
A uitat întru totul de Ofelia.
Urmează să se căsătorească la catedrala Westminster
cu Horaţio,
care lucrează la Consiliul Europei.


IV.

Cel mai realizat, pe toate planurile,
pare a fi doctorul Faust.
După ce i s-a decernat premiul Nobel,
numele său ilustru figurează în vitrinele tuturor librăriilor
şi în mai toate publicaţiile.
Guvernele nu au cum să nu ia în considerare
opiniile sale,
mai ales când presa scrisă publică ştiri senzaţionale
despre iminenta sosire a lui Godot,
care panichează comunitatea
şi scindează societatea: pro şi contra Godot,
în timp ce autorităţile devin neputincioase.
În aceste momente critice,
doctorul Faust este invitat la toate posturile de televiziune.
Doct, nuanţat,
prestigiosul cărturar explică – pe un ton cald şi cuceritor –
că societatea are mare nevoie, desigur, de sărbătorile purificatoare
ale naşterii şi învierii lui Godot,
că Godot constituie, desigur, unul dintre cele mai frumoase mituri
ale omenirii,
dar – după cum susţine doctorul Faust
la o oră de maximă audienţă –
societatea nu mai are de ce să aştepte venirea lui Godot
deoarece Godot, ca persoană, nu există
decât în imaginaţia exaltată şi bolnavă
a unei minorităţi fundamentaliste.
Datorită acestei intervenţii televizate salvatoare,
nevroza comunitară este vindecată,
reconcilierea socială redevine posibilă,
iar despre pact nu se mai pomeneşte…


(din volumul „Și totuși, rodim” - 2007)