O, vara verde cât de mult
S-a liniștit, chipul tău de pur cristal!
Lângă iazul serii florile-au murit,
Un strigăt speriat de mierlă.

Zadarnică speranță-a vieții. În casă
Dă zor, de drum să se aștearnă, rândunica
Și soarele coboară pe colină;
Noaptea face semne stelelor să plece.

Tăcere-a satelor; rotund răsună
Pădurile părăsite. Mai iubitoare,
O, inimă, înclină-te acum
Peste calmul celei care doarme.

O, vara verde cât de mult
S-a liniștit, și pasul străinului
Se-aude prin noaptea de-argint. Să poată
Jivina-albastră cărarea să și-o amintească.

Și armonia anilor ei sufletești.



Traducere Mihail NemeÈ™