Mantia-n vântul negru; lin susură stuful uscat
În liniștea mlaștinii. Păsări sălbatice
Pe cer cenușiu se urmează în stol –
Derivă peste sumbrele ape.

Prin mesteceni golași alunecă osoasele mâini.
Pasul trosnește în crâng ruginiu
Unde o sălbăticiune singuratică sălășluiește să moară.

Bătrâne femei tăiau drumul
Spre sat. Păianjeni cădeau din ochii lor
Și zăpadă roșie. Ciori și lung dangăt de clopot

Însoțesc neagra cărare, surâsul lui Endimion
Și ațipire de lună
Și fruntea metalică dibuie prin aluniș înghețând

Lasă să-aștepte în cârciumă seara
Să sălășluiască în grota de purpură-a vinului,
De pe tapete coboară fără grai umbra celui beat.

Ore în șir din fereastră cade zăpada flocoasă
Noaptea alungă cerul cu negre flamuri și frânte catarge.




Traducere Mihail NemeÈ™