Liniștit sălășluiește-n noptatica grotă copilul
ascultând în valul albastru-al izvorului dangătul unei flori radioase.
Și făptura palidă a mamei păși din zidul surpat
și prin grădină ea purta lunatică
în brațe ațipite pe cel născut în grădină
ea purta lunatică în brațe ațipite pe cel născut în durere.

Și stelele erau stropi de sânge sclipind printre
crengile goale și ele cădeau în părul flocos al înnoptaților,
și băiatul își înalță domol pleoapele de purpură,
fruntea de-argint suspinând în vântul nopții.

Veghind în grădina de seară în umbra liniștită a tatălui,
o, cum se sperie capul acesta radios răbdând în albastră răcoare
și tăcerea-n odăi întomnate.
Luntre de aur, soarele coborî pe colina singuratică
și vârfurile sobre amuțesc la căpătâi. Liniștit apare în albăstrime jilavă chipul ațipit al surorii, îngropat în părul ei stacojiu.

Noaptea îi urmă credincioasă.
Ce glas te îndeamnă să rămâi atât de liniștit
pe surpata scară-n spirală în casa părinților și sfeșnicul pâlpâind
se stinge în mâini uscățive.
Oră a singuraticei întunecimi, mută trezire-n pridvor
în urzeala ștearsă a lunei. O, surâsul Răului,
trist și rece, încât pălește obrazul trandafiriu al adormitului.

O pânză neagră acoperi cu-nfiorare fereastra.
Și țâșni o flacără în inima aceea și arse argintiu în întuneric,
o stea cântătoare. Tăcute se cufundau cărările cristaline
ale copilăriei în grădina.





Traducere Mihail NemeÈ™