trupul ia distanță din ce în ce mai multă
de cine sunt și cine bun mă recunosc
oglinda mă scuipă și dușmănos insultă
și-azvârle în aer putred iz de mosc

nu am murit, zic, mai am destulă cale
erorilor să le-mplinesc cumva rotundul
cât ora judecății și-a iubirii sunt rivale
nu stau la rând, să nu îmi vină rândul

dileme-s prea puține, banale și precare
când neștiința umple-n mine orice gol
din cineva ajung faimos un oarecare
foamei stăpâne respectându-i protocol

minții mai curând deloc nu o să-i pese
de trupul săvârșit în irosiri și alte trude
o să mângâie pe creștet și lasciv pe fese
Luna, cu ifosele ei misterioase, prude

acum, un fel de atunci sau de cândva
singur parcurgând desculț, haihui, geneza
în pauză, implor oglinda mea, a ei, a ta
să nu lovească jos, că-mi taie maioneza.