Fiecare om, e o poezie,
iar sentimentele, cuvinte de ceară,
îi sunt scrise în inima de lut.
Luna îi așază fiecăruia
pe buze dureri și trăiri nenăscute.
Apoi, încet, după un timp,
obosiți în lupta lor de pâine,
Oamenii se prind de mână
și pleacă în zbor în văzduh.
De acolo își strigă singurătatea,
dau ocol soarelui
cu aripile lor de lut
și apoi se hodinesc pe stele.