Ne-am întâlnit sub lumina felinarului
A cărei strălucire o speranță mi-a dat,
Te înfățișa-i cu părul radiant
Luna, o culoare estompată pe un cer dezolant;
Deși tu o atingeai numai cu privirea-ți
Invidia o rodea de radierea ta
Pleacă cu umilință într-un peisaj aproape uitat
Pe care încă mi-l amintesc
Atât de viu, atât de neimaginat
Pentru că eu, tu, am trăit defapt într-o iluzie fantasmagorică
Două jocuri de lumini pe un pământ urgisit.

Boltă cerească ne privește în valsul nostru ritmic,
Iar pământul vibrează la tandre atingeri,
Din păduri sepropagă un ecou de romanță,
Marea-i lînă în lung suspin:
Lacrimile a ceea ce se va întâmpla
În ea se vor răvăși
Acum lanțurile-ți de fier captiv mă țîn
În acest ocean al disperării
Aș vrea cu ardoare să înot spre țărm
Dar noianul vânzolit mă aruncă spre nicăieri
Aproape îl văd, un mal înstrăinat
Iar ancora spre el voi îndrepta
Dar vasul poticnește, solii tăi îl străpung
Cu înveninate cangi de fier.
Credeam că un arzător nisip îmi încânta tălpile
Dar defapt mă scăldăm în roșu înfierbântat
Oare să fie plânsetul unui trandafir?
Ori poate goliciunea din sufletu-mi?

Pășeșți alene pe sloiuri turbate
O apă învolburată dedesubtu-ți,
Ea te îndrumă pe cărarea însângerată
Pășeșți neștiutoare, în jurul tău îi cenușă,
Un suflu rece de zefir, un cadru funerar?
O incinerare clasică, un sicriu de cleștar?
Fugi înspre mine cu flori inmormantale
Deși mormântul meu nici nu era făcut.

Zăceam în a mea paralizie
Ce ar putea fi doar o moarte timpurie
Te apropii încet, dar mai mult parcă contemplezi,
Nu te așteptai astfel să mă revezi
Rușinată îmi acoperi trupul
Cu un giulgiu întunecat,
Și ai fugit așa repede înspre neant.

Consecințele ignoranței le-ai văzut,
Într-o piatră lipsită de sânge m-am prefăcut,
Deși poate în mintea ta eu sunt uitat
Ori mă consider vinovat?
Cu această condiție de damnat eu mă voi resemna
Și eu de asemeni te voi uită
Pentru totdeauna.