Între dactil și emistih bucolic,
m-au îngropat ruralei mele vetre.
Orașul liric țipă-n taximetre
și duduie-n motoare, hiperbolic.

De-un veac sau trei, sub funerare pietre
dorm izolat, ca pe-un recif atolic,
somn georgic, somn silvestru și simbolic,
în strâmte și impuse perimetre.

Betonul și asfaltul mă ignoră,
mă scuipă citadinele furnale;
ci versu-mi fierbe-n cupa lui sonoră,

cum scânteia Falernul în pocale,
și când el arde sus în auroră,
nu-mi pasă că mormântul meu e-n vale.