De ce nu crezi în lumea de albastru
Ce cade din amurg în serile de mai
Când ochii mei cu străluciri de astru
De frumusețea ta se agață ca un scai?

Sunt vechi romantic care te visează
Dansând pe-al ierbii fragede cuprins
Înfiorat că ziua spre neant glisează
Iar luna, candelă pe boltă s-a aprins.

Ești zeitatea nopții cu aripi de flutur,
Te ondulezi lascivă în poetic ritual.
În păr bălai petale albe am să scutur
Din liliac superb ca zâmbetu-ți fatal.

Vrăjit de-a sânilor rotunzi zvâcnire
Mi-aș vinde amorul propriu pe ispită
Dorind s-ating ca sclavul în neștire
Perfecte curbe, șoldurile de Afrodită.

Să alunecam în a plăcerilor genune
Stârnind fertilitatea cu sărut boem
Și după juisare șoapta ta va spune
Mult așteptatul pasional je t’aime.