E vinovat cuvântul de a rodi-n duh cruce
A răstigni pe scribul în chin pe albe rochii
Ce-mbracă mai nimicul... Ci-n stih a naște ochii
Ce rătăci-vor clipa-n visările năuce...
În perne de hârtie amorul se așază
Penița varsă-n flăcări iubirile-n poem
Dar cu tăceri în toate și stând în căi de rază
Pe-alocuri umbra geme și îngerii se tem.
Sculptând în reci enigme, pe sânge bezne vin
Și-o lebădă în viață grăiește rosturi mute
Iar inima, ceasornic, e-n gustul de pelin
Și vorbele de aur cu plumb au fost țesute...
Poete, stinge lampa și adormind de nuntă
Că leacul nemuririi în tine se încruntă...