actul atenției este capricios, vlăstarii lui prind rădăcini
după bunul lor plac, bunăoară cînd îi poartă amețeala și
zvîrcoleala zilelor carbonizate prin aceasta și prin
următoarea sărbătoare sezonieră a minciunilor albe.

evocarea implică și restructurare, dragostea mea:

uite, dacă privești atent, revin neajunsurile paranoide
ale motilității. ești oare tu aceasta care face pumnul să
pungească cearșaful, sub licăririle mieroase ale corpului
de iluminat, într-un cartier tot mai accentuat tărăgănat?

sînt oare eu acesta care ridică pumnul la gură și mușcă?

neurologii au demonstrat că ochiul nu percepe nici în mișcare,
nici în repaus; abia tremurul său permite întrucîtva sesizarea.

aseară am întrebat cum distingi necunoscutul de inexistent
și o galaxie a tremurat din toate steluțele ca un val de fiori.
cuvîntul, dragostea mea, născător și ucigaș al flecărelii,
cuvîntul ar putea să treacă, fluturînd din elitre, înapoi în
noaptea de flecuri de dincolo de termopan. spune-mi:

ai fi oare tu aceea care s-ar bucura de lipsa lui, iar lipsa lui
ar aduce liniștea? ar fi aceea liniștea cui, dragostea mea?