La spițerie, unde, tinăr, fost-am
Să caut leac muierii prea bolundă;
Îmi pare că durerile-mi inundă
Tot pieptul meu, în post, de-am.

Să stai cu mine, sfântă-mi sănătatea
Și de am rană, nu zvâcni degrabă;
Cu merele, s-aștept, vizor, tarabă
Un suflet ars de măr, visând cetatea.

Căci ziduri am, la piept, și numai osul
Mai știe-n mine, dacă am luptat;
Tu crezi că lacrimi, n-ar avea frumosul

Și că șezut-a, seară brună, prin păcat;
”Dar mie, rupta, unde-a-mi fi folosul
Obrajii supți, din lacrimi, de-am pătat?”