am trecut pe sub bolți de viță-de-vie
lăsându-le în urmă fără regrete, doar cu speranță
pentru a le descoperi mai târziu savoarea
în noblețea unui Cabernet, la o șuetă cu prietenii

mi-am pierdut târziu și umilit inocența
într-o după-amiază de toamnă
sufocat de dorința de a descoperi
ceea ce unii numesc simplu dragoste

amorțit de arome insolite
am rătăcit pe străduțele din 11 iunie
prin imperiul verilor unei adolescențe
anesteziate de extazul post-decembrist

în tot acest vid mi-am educat auzul
cu muzica feroce (dar și catifelată) a unui Occident
atât de îmbietor în sublima lui decadență
și am sorbit paginile cărților
neciuntite de gheara cenzurii
până când setea de necunoscut s-a preschimbat
în foame de nou și culoare

cu sfială am primit botezul zidului de celuloid
și m-am lăsat ispitit și învins, în egală măsură, de poveștile
sfinxului din Stockholm și ale prințului din Rimini
atât de frumos transpuse de uriașul blond
și de fostul boxer mexican cu privire de foc

prin holurile și sălile cu tavane înalte
din Edgar Quinet mi-am deplâns
neputința de a fi eu însumi
înaintea zeului care
mi-a împlântat nostalgia
în creierul ce abia se obișnuia
cu delirul orbitor al lecturii

undeva, în spatele Scalei
am desferecat ceva din tainele
nemiloasei limbi a varegilor
cu speranță, durere și regrete

amețit de îmblânzitorul culorilor
și de pestrița lui șleahtă
am descins o vreme
în decorul molcom al Lăptăriei
și sub vântul discret de la Motoare
unde îmbătat de aburii jazzului
și hipnotizat de arome de blues
am simțit cum poate inima să evadeze

toate acestea s-au pierdut
măcinate de fălcile timpului
și am rămas doar cu iluzia
țărmului alb al unui ocean neștiut
către care nu mai am timp să învăț
cum să mă îndrept