mereu am urât trenul negru
cel ce te ia doar noaptea cu ultima răsuflare
oceanul de durere să-l măsor
cu șiraguri de clipe strânse în același loc
tu pleci și odată cu tine și eu
trup părăsit în ultima privire
ultimul infarct l-am strâns ca să opresc timpul
cine și-ar dori să nu-și păstreze amintirile
în inimă, în a cincea cămară
sărăcăcioasă smerită de rugă
cântăresc secundarul
oprit de ecoul pașilor tăi
mereu am urât trenul negru
pe șina absurdă ce pleacă
din lumea mea.