De obicei, poezia este
geometrie muzicală, o piesă
gata să fie lansată în public,
arhitectură sonoră scandată la geam
de-o toamnă cu aer de turist străin
îndrăgostit de-o natură frumoasă,
româncă în floarea vârstei

Turistul de lângă noi
s-a deprins cu vorba noastră,
ține la limba română
ca la iubită

El însuși percepe atent
limba noii iubiri
ca pe-un râu neînvolburat, lin,
discursul penetrării dintre suflete,
unul dintre miracole,
poezia îi apare grai viu,
prietenie, iubire-n stări poetice noi

Cel care trădează starea inspirației
să se arate mai bine fără haine de lucru
decât c-un polizor
de tăiat vorbe degeaba

Cu dalta nevăzută, îngerii creației
coboară tiptil
ca păianjenii la pânzele ferme
să taie poemele bune
din carnea autorilor

Un poet fără simțul poeticii sale
se-nscrie ușor în tagma
celor zeflemitori,
n-are tremurături
de inspirată Pythie,
pe când
poetica altuia, originală, avansată
este noblețea necăutată în vers,
transa, show-ul posedării talentului,
scrisul ca torturare
finalizat în extaz

Urmează și cizelarea,
exprimarea simplă, armonioasă
a unor teme artistice valabile mult timp,
de neconfundat
cu ideile teribilist înșirate în joc