de curînd am realizat că poezia e ca mobila de la ikea
ai cuvintele și trebuie să ți-o asamblezi singur
dar fără instrucțiunile necesare.

tot de curînd am aflat că poezia e o perfuzie uriașă
care se scurge în vena ta să te țină în viață
ca un cer plin de dragoste și de fumul din țigara ei
ce face norișori dintr-ăia drăguți

poezia nu e nici măcar poezie e modul cel mai dur
prin care te poți sinucide, pînă și moartea e ca mobila de la ikea
trebuie să asamblezi toată viața să iasă o masă
pe care să pui paharele, cum și toate gesturile sunt la fel
cum și emoțiile sunt la fel, ca să iasă o dragoste .

doar lipsurile și durerea nu au viziunea asta de lego,
pe astea le trăiești una cîte una fără să construiești ceva
cu depresia și urletul surd al ființei ikea dă greș
mă destram în cuvinte ca un drogat cu krokodil
și tot cerul mă apasă cu toată greutatea lui de 5,17 trilioane de tone

dar îl suport pentru că atunci cînd fumează și suflă fumul
mă apasă și ea.