tatăl meu
tăticul meu drag
a fost un bărbat minunat
cum sunt și tăticii vostri și nu spuneți numănui

tatăl meu
a fost un om de la țară
ultimul
din cinci frați
cu șapte clase făcute pe muchie şi frică de dumnezeu

s-a născut
în păcala făgețelului
pe valea vezii la deal dincoace de pitești
la începutul lumii celeilalte
în anul regelui
a făcut armata a făcut războiul șapte ani
și nu a spus nimănui

când au venit tovarășii
să iscălească pentru pământ
lăsat moștenire din neam în neam
el nu a semnat

mândră și trufașă cu ziduri groase
înalte și sârmă ghimpată în cap
închisoarea din pitești
jos
pe malul stâng al argeșului în avale
știe prea multe

frigul foamea apa neagră de sub celule
lespezile de piatră reci bătaia zilnică
inchiziția de noapte vorbesc
dar tata nu a spus nimănui

după o vreme
tatăl meu tare îmbătrânit a venit acasă
ne-a strâns în braţe
ne-a sărutat pe toți șase
și a plecat pe șantier t r e i z e c i d e a n i

acolo undeva
departe
și el a construit socialismul
a trăit singur a muncit singur a visat singur
dar nu a spus nimănui

și anii au trecut

doi ochi mari blânzi albaştri
strălucesc pe uliţa amintirii
doamne
ce icoană
la care să te închini singur
în biserica sufletului şi să nu uiţi

în anul acela devreme
într-o primăvară târzie frumoasă
în faţa casei înjugaţi doi boi albi
păscuseră iarba

cînd am ieşit în prag
oamenii îşi luaseră căciulile din cap

în rest
totul a frumos
totul a fost bine
numai tata când a plecat
puţin cam trist
mi-a pus în mînă doi bănuţi de argint!