Ca și cum din turlă ar suna nu un clopot
Ci un sunet mai ciudat, ca un fel de culoare
Să fie portocaliu, să mă îmbrace într-o tonă de portocale
Să mă îngroape, cu nasul din ele
Ieșind
Ca și cum ar ninge abundent, iar eu țin o portocală în mână
Două, de fapt și jur că țin două
Pentru că una este foarte puțin...
În mintea mea este un iepure de câmp, mie, care nu îmi dau pace
Iepurii aleargă pe câmpia ninsă și sunt alb gri
Nu am chef să vând niciun iepure
Sunt drăguți
În schimbul lui, aș primi câteva hârtii soioase și cu grăsime pe margine
Așa că stau, deoparte și plâng, cu căpșune, în gură
Și capul meu strâns zace la mine în organism, unde este pace
Pentru că m-am încârligat, ca un fel de caractiță, în picioarele mele
Sunt un fel de caractiță, și stau prin picioarele mele
Maramureșul tace, în martie
Sub cap îmi țin inima ca pe un cuib
Îmi țin sentimentele
Albe
Acolo sunt cojoace și căpșuni, se fac chiar, în câmp
Vara care vine, după luna martie, cea tăcută
Va ploua mult, dar eu tot cu umbrele(le) în mine, bătându-mă
Tac, acolo
Unde este și iepurele nevinovat, unde îmi sunt ierburile și iernile, amestecate cu verile
ÃŽn mine a nins, de ieri
Dar pe afară nu prea ninge
Mi-e dor, de un telefon cu clapetă
De mama mi-e dor
De o prietenă
Dar m-au dezamăgit toți.