Prea devreme m-ai adus
în lumea de reguli şi de constrângeri,
mamã!
Prin mâinile mele fragile
mai curg încã picãturi
din interstiţiile stelare
prin care-am trecut cândva.
În jurul meu, se-nvârt toţi cei care
se simt aici acasã,
ridicã poveri,
pe care le trec râzând
de pe un umãr pe altul,
în timp ce clipa confortabilã
le-adãposteşte somnul, visele, iubirea.
Pe când eu...
Ating lucrurile cu sufletul, mamã,
nu cu mâinile.
Degetele mele se-agaţã obsesiv
de tãcerea zilelor apuse
şi cautã dincolo de ea,
dincolo de luminã şi de întuneric,
cautã amintirile,
cautã începuturile.
Începuturile a ce, mamã?
Cã tot orbecãi prin scrumul zilelor de-odinioarã
şi nu m-aleg decât cu latente cuvinte dulci-amare.
Eu ÅŸi cuvintele ne suntem unul altuia far,
în timp ce pe sub picioarele noastre curge
întunecatul râu al clipei
şi-al obişnuinţei.
Mai ating uneori cu sufletul
câte un colţ de stea
sau câte un spin amar.
Åži, nu ÅŸtiu de ce,
din ce în ce mai deşi sunt spinii.
Åži-atunci,
la ce sã iau mai bine seama,
mamã,
în lumea de reguli şi constrângeri
în care m-ai adus?
La sufletu-mi concret
sau la mâinile
prin care simt cum pulseazã
tãcerea şi cuvântul,
lumina ÅŸi-ntunericul,
începutul şi sfârşitul?