Apăs pe zero și zero devine punct.
Apoi pe șapte și apare un alt punct.
După care pe cinci și cinci e tot punct.

Vârful degetului cu care apăs e ochiul
Punctului care privește când atinge
Centrul priviri în care întinge.

Sunt ou al mijlocului din cuib în care
Fierb toate luminile interstelare
Până ajung la apogeu și uitare.

Sunt interiorul secundei rupestre unde
Mă strâng în sine din pretutindeni
Ca unde de orizont peste mare.

Golul plin de îndepărtatele ramuri frânte
Ale căror coroane, ca aripi de fluturi,
Din zbateri își revendică nuduri.

Deasupra interiorului cerul mi se așază
Precum o amintire leneșă din amiază.

Eu ating în punctele cifrelor pe care apăs
Golul de după gol din stropul de apă
Ale cărui inimi insistent îl așteaptă
Să se zbată o dată și încă o dată.

Asemenea unui drapel fluturând pe front
Și fluturilor înspăimântați de furtună
Ce-și zbat adunându-și frământări
De aripi ca din propria humă.