torn pe gât coniacul rece și-mi spăl dinții și limba cu el,
gândindu-mă să le fie lor, bocitoarelor străine
de la căpătâiul poetului cu viața agățată de un muc de lumânare
a simțit atât de mult, că a făcut ciroză,
atât de mult, încât n-a mai simțit nimeni și pentru el
doar asta a făcut de când i-au crescut măselele de minte,
doar asta
și n-a ajutat pe nimeni nu l-a iubit nimeni,
doar a plictisit cu lansările lui de carte
și pozele în care apare zâmbind tălâmb cu manuscrisul în mână
putea fi țăran, ce fraier a fost
putea fi amant, ce fraier a fost
putea fi om de partid, ce fraier a fost
a avut un vis și îngerul l-a privit cu brațele încrucișate până l-a croit,
până ieri când a văzut că aerul a rămas la fel - inspirat și expirat
la nesfârșit
reciclat de corpuri de pământ viermănos
prin care reveriile trec atât de ușor
ca mâna prin apă
când îi sufli se topesc
ca plumbul în soare și se sparg în râsete zgomotoase
că a fi, în sine, daca te uiți strâmb și vezi drept,
se reduce doar la un chiot de bețiv ajuns în consiliul local
din reflex mult prea luat în serios de funcționari