totul îngheață. totul se
topește. apoi îngheață din nou.
apar alte forme, alt landscape.

alte așternuturi pe care le vom lăsa
murdare și mototolite în paturi străine.
alte obsesii despre perfecțiune și dreptate.
e despre cine supraviețuiește. cine merită.

lămpi frumoase cu baterii strălucesc în cameră.
becuri cu sârme și leduri stau în niște
cuști mici cu zăbrele negre.

îmi acopăr cu fond de ten toată fața.
îmi fac smokey eyes.
buzele le las palide.

iarna nu se mai sfârșește.
nu mai este curent.

radioactivitatea din corpurile noastre
întreține căldura.

nu știm care e doza uzuală în sievert
până unde rămânem încă funcționali. lucizi. vii.

fericiți?

singurele cuvinte pe care nu le putem rostim sunt:
te iubesc. iartă-mă. am nevoie de tine.

prea abstract?
prea carnal?
prea distructiv?

adormim îmbrățișați în fiecare noapte
în paturi necunoscute.

începe o nouă zi.
aceeași nori plini de particule aproape de 0 grade
așteaptă să cadă pe pământ.
noi ce așteptăm?

ne ascundem iar în mașini și străbatem km.
mii.
utopie. tăcere. nimic nu pare salvator.

pe screen e live ^ manhattan lounge ^
link pe youTube. frumusețe și sunet.

link pe instagram.
pozele noastre prăfuite, alb-negru.

a fost o iarnă înzăpezită și atunci.
frumoasă. ușor stranie.

cu pantofi stiletto pe gheață, mergând ușor.

a fost o biserică în fața noastră luminată
încă de pe atunci de spoturile de accent.

în dreptul ei am căzut. m-ai învelit într-o pătură
roșie de lână aspră dăruită de mama ta.

am plutit până acasă. lipiți de soba de teracotă
am băut ceai de tei prost făcut. căldură.
aer fierbinte. ne-am așezat pe covorul de iută roz cu gri
și am sorbit din ceaiuri până dimineață.


se întâmpla ceva grav, cumva.
ceva ce ne ținea capetele unul pe umărul celuilalt.
aproape îmbrățișați.
răsuflând, ascultând pocnetul lemnelor.

nu cunoșteam morfina, liniștea ei, dependența ei.
eram doi străini.

țin minte totul, fiecare detaliu.
beethoven la un pick-up cehoslovac cu deck.
link pe chrome.
olx / scoarță roșie de vânzare lucrată manual /

da, e vorba despre cine supraviețuiește.
cine iubește până moare.
Cineva bătrîn care coase țoale și pături necesare
în vremuri de război.

în orice formă, în orice landscape.
o dar a trecut atît de mult timp de atunci.

e realitatea o hologramă?
cum au implantat frica și sărăcia în noi?
când a început să îmi fie frică?

scrijelesc pereții camerei cu un cuțit mic, verde.
din mine vrea să iasă ceva.
să rămână acolo în cameră pe acest perete, pentru totdeauna.
O utopie/ un vis cu rădăcini urduroase / un țol roșu așa ca sângele.