cât un șobolan negru
e întunericul
ronțăie din inima mea
eu rup cu dinții
bucăți de lună
mestec lumina
se prelinge pe la
colțul buzelor
chipul de piatră al
nopții pândind de după
stele
stele stele
aruncându-și tremurul alb
pâlpâitoare ca niște becuri
pe cer
ca un șobolan negru
tristețea sapă prin mine
ronțăie din inima mea
întuneric tristețe
stau întinsă peste
gândurile negre ca
niște viermi care
se zvârcolesc sub mine
în curând ziua va
bate la ușă
voi îmbrățișa dimineața
și voi arunca cu
șobolani pe fereastră.