aș vrea să mai fiu prins în jocul vieții
aşa cum se întâmpla odinioară

aflu uneori de la un nene
când mă strecor ca o dâră tăcută prin umbrele târzii
iar el
sprijinit de un gard îmi spune povestea sa
despre o vale un râu și o pădure
sau cum
împreună cu tovarășii lui legau focul de vatră
până către dimineață
sorbind pahar după pahar şi umpleau noaptea
cu poveștile celor mai mari
către ziuă când
stelele închideau ochii sticloşi
iar ei mergeau la coasă
plini de voie bună
numai soarele părea puțin obosit

așa eram măi copile
ca tine
ascult
dar știu că-n mine loc de joacă nu-i
eu sunt
răzvrătitul zorilor tăcut
mi-ascund fricile în vise târzii
într-o lume care arde fără foc
unde se adăugă denumiri sentimentelor
și tipare peste un schelet prin care
tot ce-ar fi să fie e tot mai vag

nu mai văd valea și nici pădurea
dar ele-s acolo
nu mai văd fânul și vatra
dar le simt făcându-mă că nu le mai ştiu
uitând de curiozitatea de a fi