Când e prinsă în coteţ,
Vulpea jură pe păr creţ,
Ba chiar şi pe sfântul soare
Că nu vrea să le omoare,

Că-a venit să le salute,
Aşa Domnul să-i ajute,
Că-a venit să le păzească,
Nu ca să le gâtuiască*.

Că ea nu vrea să le fure,
Să le ducă în pădure
Şi, la ea în vizuină,
Să-ospăteze toţi la cină,

Ea, cu puii ÅŸi vulpoiul,
Neamurile de tot soiul.
Jură vrute şi nevrute,
Că-a venit să le sărute,

Că ea nu e o haină
Să omoare vre-o găină,
Nu vrea păsări să ciordească,
Ci un pic să le zâmbească…


*Licenţă poetică, pentru rimă; corect gramatical: să le gâtuie.