nu există singurătate mai aspră
decât aceea trăită de către cel părăsit


în lanțul întreg o za se plânge
întinsă și ruptă ar striga
că dintre toate chiar ea
este cea mai oropsită

pe locul pustiu doar umbra se-mparte
de-ar veni ploile toate să prindă
pe buza de lut uscăciunile
care-au sufocat mușchiul lânos

piatră peste piatră și-o aspră tăcere
nici nu mai știi ce s-a sfărâmat
spre adânc săpat-ai de sete
ori către cer ai vrut să respiri

pe fundul fântânii lanțul rupt
își odihnește fiecare bucată
izvorul s-a-ngropat sub argilă
din zale mușcă rugina trosnind