Ce mai faci, toamnă? Tot frumoasă?
Tot șefă peste anotimpuri?
M-ai prins ca-n fiecare an în plasă
Cu dulci și ruginii tertipuri.

Visez din nou la fluvii de castane,
Mă urmăresc melancolii adânci,
Mă-nfrupt cu struguri din castroane
Iar mii de doruri îmi dau brânci.

Văd totu-n bronz, e viața ruginie,
Miroase-a mere-n pat și a gutui,
Iubita mea ești tu, ființă vie,
Nu anotimp ce-o viață străbătui.

Te iubesc, toamnă, și te sărut așa,
Cu patru strofe scoase din livezi,
Să mă săruți și tu în viitor, cândva,
Chiar dacă dintre vii ai să mă pierzi!