Aprinde-n încăpere o lumină,
Căci neguri vinovate-mi dau ocol,
Și nu-mi citi plecarea din retină,
Nici spaima că e toamnă și sunt gol.

Ascultă cum diavolii de-afară
Fac victime prin stoluri și copaci…
Căderea lor începe să mă doară;
Ascultă, sezi alăturea și taci!

Aș vrea să plec, dar toamna mă pândește,
E cerul mort ca umbra unui nuc,
Iar crengile fac zgomote de clește.
E toamnă și n-am unde să mă duc.

Încă un pic și ploaia o să vină
Peste oraș și-n ochii-ți de smarald.
De n-ai să-mi ierți supărătoarea vină,
Că-afară-i frig și-n mine este cald.

Deci, ca să uit că lumea se destramă,
Închide geamul, culcă-mă la sân,
Prefă-te în amantă și în mamă,
Alungă toamna și am să rămân.