stejarul din față își picură frunzele pe geam
încet

ce să fac, tată?
si eu caut apă, să-mi ud rădăcinile
pe care mi le imaginam atât de vivid
cele două cozi împletite care cădeau pe pământ
acum douăzeci de ani;
azi
e o zi când mintea nu răspunde
dar am grijă de mama
așa cum ai fi vrut.

azi
avea gura amară
am copt o prăjitură cu mere
și mi-am pus ochii la uscat
în lumina candelei
făina era cam râncedă, de import
că na, și alții trebuie să mănânce
merele reci aveau urmele dinților de șarpe
și nici viermii n-au mai crescut înăuntru
adormim într-un aer străin și plin de libertate
diferit de acela
când copacii miroseau și după ce
ploile îi răzuiau de verde.

ce să fac, tată?
mama îmi zice mereu să ocolesc stația Timpuri Noi
că acolo s-a sinucis o alta fată frumoasă
dar eu nu o ascult.
aproape regretă că m-a născut
așa de mult ține la mine.
căldura din casă
nu se mai face din mișcarea trupurilor
e mult miros de metan
tăcere.
poți muri aici și doar răsăritul
va aprinde lumânare

ce să zic, tată
ești norocos.
până mâine, cel târziu
vei simți și tu lumea mai ușoară
când melcii vor roade
ultimele frunze