agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 140 .



Mie-mi semăn
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [GheorgheVames ]

2024-12-02  | [This text should be read in romana]    | 



Nu semăn cu nimeni din acești trecători;
eu însămi îmi semăn mie,
la fel cum Dumnezeu își seamănă
sieși prin fiecare om muritor.

Nu semăn cu nimeni dintre ei,
nici cu cei care trec,
nici cu cei care stau,
și nici cu cei care tac în ei.

Ei vor să mă pună la loc,
să mă lege de unghiul lor,
de căderea lor,
de nimicul lor ascuțit
și de zborul lor lipsit de înălțare.

Nu mă asemănați cu acești trecători,
care au o linie ce nu se sfârșește,
și cu cei care nu au niciuna.
Eu nu sunt ca voi și nici n-aș putea fi.
Sunt iluzia unei linii care sfârșește,
și prin sfârșitul ei, îmi sunt început.
Sunt o spirală care se mușcă pe sine.

Lăsați-mă să fiu,
lăsați-mă să nu fiu.
Lăsați-mă așa cum sunt:
nici mai dreaptă, nici mai stângace linie,
și nu mă aliniați cu ceea ce nu am fost vreodată.

În această sfârșire continuă,
sunt mai aproape de mine
decât veți fi voi vreodată.

Nu mă asemănați.
Nu încercați să-mi spuneți cine sunt.
Eu nu semăn cu nimeni.
Voi, poate, semănați unul cu altul,
dar ce rost are?


De ce mă împingeți între umbrele voastre,
pe marginea unei prăpăstii geometrice,
unde nimic nu se naște,
și nimic nu moare?

Nu mă aliniați!
Lăsați-mă!
Eu nu sunt șirul de litere egale,
nici nu sunt ploaia care cade drept.
Sunt ecoul desprins din primul strigăt
al copilului nou-născut, ce începe timid
să muște aerul crud, sfâșiind plămânii,
pentru a respira prima gură de lume.

Eu nu semăn.
Lăsați-mă,
cu tălpile mele ce calcă cercuri.
Eu merg pe linia mea
care se frânge,
care se împletește și se rupe,
dar există.
Lăsați-mă.

Nu mă potriviți.
Sunt o singură linie,
desenată de mâna tremurătoare
a unui Dumnezeu obosit,
care a creat acest cerc infinit.
Tot ce este pentru a fi — și inversul.

Lăsați-mă.
Eu semăn doar cu ideea mea despre mine,
și asta îmi ajunge.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!