oricât de mult
ne înșelăm singurătatea
cu oameni sau cu amintiri
despre oameni
tot la ea ne întoarcem
nici măcar visele
unde suntem mereu cu cineva
nu țin o eternitate
chiar și viața este un vis
din care suntem ispitiți
să ne trezim
atunci când întunericul
ne întinde fructul otrăvitor
al cunoașterii

poate că părerea noastră de rău
când părăsim această lume
este și părerea de rău
a Dumnezeului din noi
care se întoarce la marea
S I N G U R Ä‚ T A T E

la asta te-ai gândit
vreodată?

tocmai de aceea
căutăm pe cineva
cu care să fim fericiți
acum aici
așa cum și eu
îmi caut celălalt eu
în pragul
apocalipsei
mele personale

între mine
și celălalt eu
e o prăpastie
peste care încerc să trec
mergând pe frânghia subțire
a unui vers
o frânghie care tremură
la fiecare bătaie de inimă
o frânghie care se îndoaie
sub greutatea îngerilor
care mi se așază pe umeri
pentru a-mi testa
echilibrul

n-am avut alte aripi
în afara paginilor
pe care cititorii
au încetat
să le răsfoiască
atunci când iubeam
și nutream să primesc
iubirea înapoi

dar poate
că e mai bine așa
să fiu lucid
precum o lamă de cuțit
care spintecă
iluziile

să-l am martor
doar pe Dumnezeul din mine
care își bea cafeaua tare
în zorile nemuririi

ce va fi
va fi