El:
Atunci când eu ți-am spus să zbori,
Mi-ai zis să stau o clipă să gândesc.
Erai acolo, printre nori,
Și mă priveai cum te iubesc.

Ea:
Când îmi spuneai, de drag și dor,
Că o să vină clipe triste în amurg,
Simțeam că poate o să mor,
Și-acum prin lacrimi râuri infinite curg.

Căci ci-o fi fost rătăcitor,
Mi-am zis s-accept destinul însemnat,
Dar am răspuns ocrotitor,
Te-am sărutat aivea, și-am plecat.

El:
Nicicând nu a mai fost așa lumesc,
Să desenez un zâmbet pe o umbră,
Dar când ți-am spus că te iubesc,
Mi-ai rătăcit privirea sumbră.

Și n-am vrut eu, n-ai vrut nici tu,
Să pierdem în neant finaluri,
Când îmi spuneai că suntem doar
Nețărmurite triste valuri.

Ce trec prin clipă, stau puțin,
Și din mai mult de-am vrea-napoi,
Orice final ce pare lin,
Ne întristează pe-amândoi.

Ea:
N-ai spus că nu vom mai fi Noi,
Te-ai întristat și-ai plâns Singurătate,
Dar eu mă uit cum amândoi,
Orbirăm prin Eternitate.

Și nici un cânt, nici un minut,
Nu-mi poate spune că nu-mi ești,
Plecat acum într-un sărut,
Aproape-n vis să-mi povestești.

Cum e, ce n-am stiut, oare e bine,
Trăgând de firul vieții azi obositor,
Mai povestește-mi astăzi despre tine,
Să știu că ești nemuritor.

El:
N-am lacrimi să-mi acopăr firea,
Și nici nu știu să mă căiesc,
Dar știu că ți-am pierdut privirea,
Și nu mai știu să ți-o găsesc.

Nu-s nori, nu-s zâmbete acum în cer,
Când eu mă rog să-mi dai o mângâiere,
Nici pace gândul efemer
Nu-mi dă, s-ascult în tihnă și-n tăcere.

N-am umeri albi, căci păru-mi e pustiu,
Și frânte lacrimi cad să-mi spună,
Că lucrul mort și lucrul viu,
Se-ntrepătrund într-o cutumă.

Cum pot s-accept, sau nici să lupt,
Când știu că tu îmi ești departe?
Visul din somn se lasă rupt,
Iar noi simțim Eternitate.

Ce negre cruci îmi mai apasă,
Lumina stinsă-n călimară,
Când vreau tristețea să imi iasă,
Să-și plimbe bătrânețile pe-afară?


Închipuire dialog, variante: Soare - Lună, Întuneric - Lumină, Timp - Speranță