dacă iau la mână balotul de pânză
al timpului
și-l desfășor
îmi dau seama că
nu poate să îmi ajungă o viață
și că fără îndoială
am mai multe
apoi mă apuc să aiurez despre
trecut
prezent
și viitor
ca despre o axă liniară
È™.a.m.d.
ce-o fi și linia
poate e infinitul reprezentabil
dacă nu desfășor balotul
totul e despre simultaneitate
concomitență
și pânza ca pânză în sine
eu nu mai trec
ci coexist
în fiecare dinte straturile de pânză
reîncarnearea își dă mâna cu multiversul
sunt totul și nimicul în același timp
sunt și firul din țesătură
și ochiul gol pe care îl face andreaua
pentru că
da
timpul poate fi îndoit
unii spun că de gravitație
eu spun că de către sens
pânza spațiu-timp
e capătul balotului
pe când spațiul
interschimbabil cu timpul
nu este decât balotul desfășurat
liniarmente
iluzii
oare
din vina cui
din vina cui
câteodată un vierme trece rumegând
de-a curmezișul prin straturile de pânză
vechi balot, vechi balot
te-aÈ™ repara
dar mă tem că-s prea mică
și că n-am să pot
știind însă aceasta
undeva
la un moment dat
cu un eu al meu
am s-o fac și pe-asta
o doamne
cum de nu mi-am dat seama
eu sunt viermele-andrea
care cu un cap parcurge
înghițind și devorând firul
iar cu celălalt clădește
ochi cu ochi
a timpului din veacuri
existenta pânză
superbă pânză
modelul tău e fără rest
ești vie-n veșnicie
până și diavolul este salvat
ce rochie frumoasă port
în lumea mea zemoasă
cea dată spre mâncat