agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 275 .



Bătăile inimii mele
poetry [ ]
Ceasornicarul fără mâini

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [SnowdonKing ]

2025-01-07  | [This text should be read in romana]    | 



mă părăsesc bătăile inimii mele
mă părăsesc
se duc, într-un convoi al uitării
spre tăcerea care absoarbe
tot zgomotul lumii

mă părăsesc
fiecare cu bocceluța-n spinare
purtând amintirea unei clipe
irepetabile

mă părăsesc ca o muzică
pe care lumea n-are timp s-o asculte
ah, dacă bătăile inimii ar ține de foame
am sta cu toții, ca niște cerșetori
cu mâinile-ntinse spre inimile celorlalți

am încercat să deschid
toate ușile lumii
la fiecare am bătut
cu inima mea
mi s-a spus să aștept
și-am tot așteptat
până când mi-am aruncat
inima-n lume
un zar pe fața căruia
mi-am zidit ochii
dar nimeni nu voia
să mă privească în ochi

toată viața m-am cântat umbrei
umbra mea, ureche muzicală
n-a avut
percuție zadarnică
pe timpanul ei mut
tu, umbră, ești doar lipitoarea
care suge sângele inimii mele

o bătaie de inimă
un val care amuțește
pe țărmul indiferenței
un râu de sunete ce se varsă
într-o mare a nimănui

pe podul palmei
bătăile inimii se duc pe
celălalt mal
și nu se întorc

mă părăsesc bătăile inimii mele
și inima mea este tot mai grea
nu se ridică precum lampionul
să poarte flacăra dragostei
spre înalturi
bătăile inimii zboară
ca aripile fără trup

mă părăsesc bătăile inimii mele
așa cum frunzele
părăsesc un copac
așa cum florile albe
părăsesc un cireș
așa cum iarba cosită
părăsește vechea ei
rădăcină

mă părăsesc bătăile inimii mele
mă părăsesc
așa cum firele de nisip părăsesc
jumătatea de sus a clepsidrei
încerc să-ntorc clepsidra în visele mele
și nu reușesc
Dumnezeu nu vrea să-mi dea
o mână de ajutor
din gura inimii mele
ies bătăile ca niște strigăte
printre dinți

mă părăsesc bătăile inimii mele
mă părăsesc
ca un stol de păsări
pleacă spre inima universului

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!