Sonet XXXV

Nu poți spăla cu lacrimi un rău neizbăvit
Există viermi în flori, noroaie ascunse-n ape,
Nori și eclipse încarcă al aștilor zenit
Cu umbre ce-ar putea metehna s-o adape.

Toți oamenii greșesc și eu aduc cainței
Tribut, tot căutând prin vagi alegorii
Să neg că-ntre păcate stă demonul dorinței
Făcandu-mi mintea dreaptă codoș al inimii.

Se întâmplă azi în mine ca-ntr-un război civil
Chiar împotrivă-mi să pledez cu ură
Caci gândul mă trădează și apără servil
A trupului chemare și-a dragostei măsură.

Cum aș putea să vreau de tine să mă rup
Cînd mi-ai răpit și minte și inimă și trup….


W. Shakespeare