Întind mâna străvezie
Prin lumina scunsă și caldă a serii
Spre un chip ce se destramă
În aripi de parfum căzut din cer.

Te vad numai prin praf de stele
Acele stele ce ne-au născut străbunii.

Și îmi văd cursă ceara lumânării
Pe treptele ce duc la amintire
Și simt eliberată truda
Albinelor ce-au plăsmuit-o.

Te rog să-mi lași în urmă pasul tău de colț
Să îl pot strânge când îmi este dor
De drumul ce îți bate-n ușă.