De treci cumva pe strada mea pustie
prin noaptea grea ce flutură tăcută
și vezi numai o frunză stai și-ascultă:
eu voi considera o blasfemie

cu pas firesc de calci frunza căzută.
Dulce s-ar zbate dar ce ironie,
a ei durere tot a mea să fie
descătușând doar o privire mută.

Te vor pândi, zâmbind din adâncime
imagini crunte de abis, sublime,
iar tu nu te vei mai putea intoarce.

Fară control, cu suflul tău fierbinte
nu-ți mai aduci aminte de cuvinte.
E liniște în jur când totul tace.