marea se pierde în ea dincoace de pătrar
îi zvâcnește inima precum unui cal
zădărnicind pajiștea

nu îi mai pasă de întoarcerea valului
ce banalitate a secundelor

ostenită își ia țărmul în mâini
nemaigândind nisipurile
își schimbă rochia de ploaie în alte ape
venite dinspre munți destăinuiți

amintirea ei se așterne noaptea

a fost odată o umbră ce se năștea
din altă lumină și trecea nesfârșit
peste al nedormitului
ochi de soare