stau
cu spatele lipit
de peretele alb al prezentului
mîna dreaptă
în buzunarul trecutului
mîna stîngă
în buzunarul viitorului
tac
de undeva o muzică
o fanfară în surdină
ca un fado
vreo douăzeci și patru de măsuri
se repetă la nesfîrșit
mă liniștesc
aproape mă leagănă
pe dinăuntru
adorm
încet
visez
cald plăcut
jetul de apă îmi mîngîie
șoldul coapsa
stîngă
întins într-o lumină albă
jetul se oprește
o clipă
ca o respirație
ca o sistolă
apoi mă lovește rece
paralizant de rece
îmi rupe
fără să știu de ce
sîngele
o lamă îmi taie tălpile
călcîiele
prezenturile
trecuturile
viitorurile
apoi
din nou
nu se mai întîmplă
nimic