„Ce faci aici?”-am întrebat secunda
pierdută în praful uscat
de pe drum.
De dincolo de timp
Ochiul meu privea secunda albă
Și goală,
Privea secunda ca pe-o întâmplare
Și de aceea voiam
Să trec mai departe cu orice chip.
„Nu cred să fie grea
și poate nu ți-ar strica nici ție
un subiect de discuție cu mine!”,
îmi spuse apăsat
genunchiul drept…

Din buzunarul cald al pieptului
Secunda
Urcă mereu prin ochi înspre afară,
Floare stropită copilărește
De apa juvenilă
A sufletului meu.