Acolo
pe granița dintre nebunie și lume
suntem noi
în cizma mea
e lacrima ta
căzută într-o noapte prea lungă
e noaptea mea
ascunsă într-o lacrimă prea grea
pe muchia ta
mă plimb eu din când în când
dând cu pensula peste amintiri ca peste cactușii din grădina botanică
dând cu mâna peste scripturi, peste bibliile
noastre uitate
la o cafea, prin fața cinematografului. Când
am intrat în acea biserică în care ei vorbeau o altă limbă
am trecut peste timp și-am rămas spânzurată acolo. Funia ta
mă mai aduce din când la realitate, mai eclerează
o datorie uitată, o dragoste
neuitată
acolo,
pe bordura cafenelei
stă sculptată o amintire printre rămășițele de ziare
trebuie
doar să mă cauți