Prăpastie de-ntuneric și de vânt
Copii fără surîs, fără părinți
Ce nu au fericire pe-un pământ
Care era al lor. Lacrimi de sfinți
Ardeau în suflete de mame întristate,
Oameni ce nu au nume, și nici case
Căci le-au pierdut în lupte-nfometate
De vieți. Și au rămas doar oase
Pe-un câmp nu de verdeață, nici de flori
Ci plin de praf, de oase și de sânge
Ce-ți înnegrește inima și-ți dă fiori.
Simți cum tot Universul plânge
Soarta unui Pământ de oameni locuit.
Planeta albastră-alteori zâmbitoare-
E doar un glob de lut din ce în ce mai trist...
Și parcă-n fiecare clipă moare...