1. minunea a început cu un cuvânt,
cu sânge, cu solzi de cer, cu gropi deschise
spre soare, felinare înconjurându-ne.
Aici cutremur de inimă, între somn
și visul de granit putrezind în suflet,
sărituri peste gând. revenire în
boxa plină de disperări într-o dimineață,
într-o corabie. în jurul tău se
năștea ceața rătăcirii de mine.
sâmburi de ură umblau pe sub piele
înmugurind. cercuri de hârtie
în locul ochilor, lacrimi de celuloză
ăsta-i universul în care gravitez
încercuit de brațele tale. la amiază
timpul devenise moale,
ora se umbrea sub tăcerea
amintirii mele. Atât în ziua aceasta
tristă. în depărtarea apropiată nouă
cădeau copaci aprinși și oameni
plini de schije, necunoscuți nouă,
plânsul era același.


(Sfarsitul deschis)



2. zăvorârea sufletului, zidirea-n
uitare. dorințe inabușite, strigăte mute,
animale înfometate, toate înăuntru
parte femeiască și parte bărbătească:
tăcere, tăcere. Scriem pe nori despre
lumea nevăzută, despre lumea paralelă
și indiferentă. ca o statuie: împietrire
târzie: viață de trăit la urmă.

(Sfârșitul deschis)




3. alături de mine în leagăne
deasupra prăpastiei, deasupra întunericului
ceva tot rămâne, cineva tot
o să ne cheme și ia-ți viitorul,
pune-l în cutii de carton la rece,
ia-ți inima, ține-o în formol
pentru alt fel de sânge;
cu gândul împânzit de pânze,
cu gândul înnegrit de negru,
păsările cânta o veste, păsările
zboară a plecare din noi. alături de mine
legănare pe valuri
prin bălți calde, pe nuferi movi,
mâinile mele se ard .

(Sfârșitul deschis)