Copilul nu vrea să sugă sângele nefericirii.
Nefericirea îl îndeamnă însă să o facă,
Îl cuprinde cu tentaculele-i hâde
Și spurcate de regret.

E vremea jocului, e vremea fericirii...
Copilul însă are mâinile mânjite de sângele
Care-i cuprinde fața și sufletul
Spurcate de regret.

- Hai, copile, să ne jucăm de-a Făt-Frumos!
El plânge căci îl știe doar pe Căpcăun-
Și-i cuprinde astfel grumazul gros
Spurcat de regret.

- Hai, copile, să ne jucăm de-a Cosânzeana!
El plânge căci o știe doar pe Baba Cloanța-
Și-i cuprinde astfel cocoașa găunoasă
Spurcată de regret.

Un, doi, trei, prinde-mă dacă vrei!
Dar colțul întunecos se apropie
Și imensul tărâm al nefericirii își trântește în lături porțile
Spurcate de regret...