Din negura pământului
ÃŽn valul trecutului
Trec pașii rupți de vânt,
Trec toți duși de un gînd.

Vin sclavii rând pe rând
Cu toții lăcrimând,
Conduși de un strigoi
Strigând cu glasuri moi.

Și merg până-n străfund
Trecând de apă și pământ,
Și se opresc în nesfârșit
Unde timpul a îmbătrânit.

Netrebnică soarta lor
În fum năbușitor
Urnesc greu o pendulă
Ce s-a prăvălit în urnă.

O clipă,este cât o mie
Vremea ține în robie
Trupul lor eteric
Răsfirat în întuneric.

Vai! o năpăstuiții...
Stau cu nelegiuiții
Lăsând în imanent
Gândul lor evanescent.

ÃŽntunecatul epigon,
Hâd și poltron,
A îngenuchiat un neam
Pân la ultimul Adam.

Îmbrățtișați de vâlvătaie
Frigul pe ei se-nconvoaie,
Sufletele lor se scurg
Încremenind în amurg.

'Coboară-Þi gândul în adânc!
Privește! Robi-s în pământ,
Risipiți în rug de foc
Dosiți toți fără noroc.

Ridică-i măcar odată
Din clipa blestemată,
Din ochii tenebrelor
Din pântecele sferelor.'

Din întunericul lutului
În vestmântul adâncului,
Vin robii pe pământ
Vin toți aduși de gând.

Cuprinși în soare
Nedumeriți în zare,
Alunecă pe curcubeu
Sărutându-i Prometeu.

Rană în iad s-a făcut
Strigoiul a dispărut,
ÃŽngerii au ridicat
Trudiții din păcat.

Valuri rând pe rând
Cu toții vin cântând,
Se cobor în vale
Cu imne triumfale.